Situația de fapt:
Viola Marcello, fiind șeful unei organizații criminale de tip mafiot, a fost condamnat la închisoare pe viață în septembrie 1999.
În conformitate cu legislația națională italiană, orice posibilitate de revizuire a acestui tip de pedeapsă (închisoare pe viață) depinde doar de cooperarea persoanei condamnate cu organele de drept, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul reclamantului. Refuzul de a dezvălui organelor de drept orice informații despre activitățile sale ilegale din trecut și despre membrii anturajului său mafiot, a fost catalizat de frica pentru viața familiei sale, din motivul posibilelor răzbunări din partea membrilor clanului mafiot.
Concluziile instanțelor naționale:
Reclamantul a solicitat în mai multe rânduri să i se acorde eliberarea condiționată. Prima cerere a fost respinsă în iulie 2011. Judecătorul a amintit că încă nu are perspectiva de a fi eliberat, întrucât organele de drept nu au primit de la el nici o informație utilă pentru combaterea criminalității organizate. Cu alte cuvinte, cererea a fost respinsă pentru că petiționarul nu cooperează cu autoritățile.
Câteva luni mai târziu, cererea repetată a lui Vila a fost din nou respinsă.
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului:
Curtea constată, atunci când se decide refuzul de ”realibilitare”, refuzul unei persoane de a coopera cu autoritățile de anchetă nu poate fi considerat o dovadă de nerefuzat a pericolului său pentru societate, întrucât această abordare nu ține cont de progresul personal al unei persoane în alte aspecte.
Curtea reține că sentința pronunțată reclamantului pe fondul abordării autorităților italiene cu privire la problema revizuirii pedepsei nu poate fi considerată ca fiind conformă cu obiectivele articolului 3 din Convenție. În același timp, explică Curtea, asta nu înseamnă că Viola ar trebui eliberat imediat. În acest caz, se înțelege că o persoană condamnată pentru participare la o organizație criminală de tip mafiot ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita eliberarea, indiferent de dorința sau nedorința sa de a coopera cu autoritățile de anchetă.
În concluzie, reclamantului i s-au limitat perspectivele de eliberare și posibilitatea de revizuire a pedepsei aplicate într-o măsură excesivă. Prin urmare, detenția pe viața nu putea fi considerată reductibilă, contrar principiului respectării demnității umane inerent Convenției.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat încălcarea articolului 3 din Convenție.