September 2, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

CEDO. Cauza Khachapuridze și Khachidze împotriva Georgiei (cererile nr. 59464/21 și 13079/22 din 29 august 2024)

    Deși martorul locuia la aproximativ 400 de kilometri de instanţă, acest motiv, de unul singur, nu este suficient pentru a justifica ne audierea lui în timpul procesului. Chiar dacă martorul născuse cu puţin timp înainte de proces, autoritățile ar fi putut face uz de posibilitatea audierii de la distanță, neoferind motive pentru neutilizarea acestei posibilităţi (pct. 119).

    Atunci când, fiind audiați prin video conferință, inculpații încalcă ordinea în ședința de judecată, în principiu, ar trebui să fie posibil limitarea efectului presupus perturbator al comportamentului acestora, asigurându-se în același timp că ei poate urmări procedurile, de exemplu, prin punerea lor pe mute și, cel puțin, intervenind prin intermediul avocaților lor. În acest sens, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a constatat că nu au fost prezentate motive suficiente pentru excluderea completă a reclamanților din procesul rămas și pentru restricționarea dreptului lor corespunzător de a auzi și urmări procedurile (pct. 139-140).

    Link: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-235474%22]}

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.