September 2, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

CSJ. Problema tehnică produsă la o aeronavă nu intră în sfera noţiunii de împrejurare excepțională (anularea, întârzierea zborului)

    Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, examinând un recurs ce privește încasarea compensaţiei legale pentru anularea zborului, a reținut că, o problemă tehnică produsă la o aeronavă ce determină anularea sau întârzierea zborului nu intră în sfera noţiunii de împrejurări excepţionale.

    Excepție este cazul în care problema tehnică a fost produsă de un eveniment, care prin natura sa este anormal exercitării activității de transport aerian.

    Colegiul lărgit reţine jurisprudenţa relevantă în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea Curţii (Camera a patra) din 19 noiembrie 2009) care la examinarea cauzei Christopher Sturgeon şi alţii împotriva Condor Flugdienst GmbH şi Ştefan Bock şi Cornelia Lepuschitz împotriva „Air France” SA, a specificat că Articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că o problemă tehnică survenită la o aeronavă, care determină anularea sau întârzierea zborului nu intră în sfera noţiunii de împrejurări excepţionale, decât în cazul în care această problemă este urmarea unor evenimente, care, prin natura sau originea lor, nu sunt inerente exercitării normale a activităţii operatorului de transport aerian vizat şi scapă de sub controlul efectiv al acestuia.

    Colegiul lărgit atrage atenţia asupra faptului că operatorul aerian nu a prezentat probe din care pasagerii şi instanţele să desprindă existenţa unor defecţiuni tehnice, care erau mai presus de voinţa şi buna diligenţă a transportatorului şi care în mod normal sub nici o formă nu puteau fi prevăzute.

    :: Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 2ra-1893/19 din 18 decembrie 2019

    Avxentiev Cătălin

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.