September 1, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Declarația CET18 pentru anul 2021 va fi depusă până pe data de 3 mai 2022

    Persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2021 până la 30 aprilie inclusiv a anului curent. La 10 martie 2022, ediția periodică Monitorul fiscal a publicat comunicat, conform căruia reieșind din faptul că data de 30 aprilie 2022 este zi de odihnă, conform prevederilor Codului fiscal, ultima zi de depunere a Declarației CET18 în anul curent este prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă – 3 mai 2022.

    Reamintim, că potrivit art.83 din Codul fiscal, dreptul de a prezenta Declarația cu privire la impozitul pe venit îl au toți contribuabilii. Însă obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) survine la persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care:
    – au obligații privind achitarea impozitului pe venit;
    – au utilizat scutirea personală stabilită de art.33 alin.(1) din Codul fiscal şi au obţinut venituri impozabile anuale mai mari de 360 000 de lei pe parcursul perioadei fiscale de
    declarare, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.901;
    – persoanele fizice nerezidente care obţin venituri de la alte persoane rezidente;
    – direcționează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget;
    – solicită spre restituire impozitul pe venit achitat în plus;
    – au obţinut venituri de la vânzarea proprietății (casă, apartament, automobil etc.) și din
    care nu a fost reținut pe deplin impozitul pe venit la sursa de plată și au obligații privind achitarea impozitului pe venit;
    – îşi schimbă domiciliul permanent din Republica Moldova în altă țară.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.