September 2, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Măsuri de responsabilizare a administratorilor autorizați, votate în lectură finală de Parlament

    Joi, 28 iulie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în a doua lectură, un proiect de lege, care are scopul de a perfecționa prevederile în materia răspunderii disciplinare a administratorilor autorizați. Modificările legislative sunt necesare deoarece, în prezent, legislația din domeniu are diverse lacune, care aduc prejudicii economiei naționale și bugetului de stat, potrivit unui comunicat.

    Printre principalele prevederi ale documentului figurează extinderea subiecților care vor avea dreptul să sesizeze Comisia de autorizare și disciplină în privința faptelor ce pot constitui abateri disciplinare ale administratorilor autorizați. De asemenea, va fi uniformizat termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare în privința administratorilor. Astfel, sancțiunile vor putea fi aplicate în termen de 3 ani de la data săvârșirii tuturor abaterilor disciplinare.

    Totodată, documentul stipulează o formulare mai clară a abaterilor disciplinare săvârșite de către administratorii autorizați și extinderea cercului de sancțiuni disciplinare, care pot fi aplicate. Astfel, va fi inclusă suspendarea de până la un an sau retragerea licenței, în funcție de gravitatea faptelor săvârșite de către administratorii autorizați.

    Proiectul a fost susținut, în lectura a doua, de 74 de deputați.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.