September 1, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Precizări privind reexaminarea pensiei începând cu 1 iulie 2020

    Casa Naţională de Asigurări Sociale vine cu o precizare referitor la depunerea cererilor pentru reexaminarea pensiei începând cu 1 iulie 2020.

    Ne adresăm către potenţialii beneficiari de această prestaţie socială că ei pot depune solicitarea pe parcursul lunii iulie, pentru a primi pensia reexaminată din luna august, curent. De menţionat, că până la sfârşitul lunii curente mai sunt unsprezece zile pentru a depune dosarul pentru reexaminarea pensiei – 7, 8, 13, 14, 15, 20, 21, 22, 27, 28, 29 iulie.

    Totodată, cei care din diferite motive nu vor reuşi să depună solicitarea respectivă, îşi pot realiza dreptul la reexaminarea pensiei şi în lunile următoare.

    Conform legislaţiei în vigoare, noile drepturi la pensie se scordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la casa teritorială de asigurări sociale.

    Reamintim, că de la 1 iulie 2020, dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă îl obţin beneficiarii de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999, care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin zece ani.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.