September 2, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Președintele UAM a semnat cererea de schimbare a statutului din membru observator în membru asociat al CCBE

    Vineri, 9 septembrie 2022, Uniunea Avocaților din Republica Moldova a informat că Președintele Uniunii, av. dr. Dorin Popescu a semnat cererea de schimbare a statutului de membru al Consiliului Barourilor şi al Societăţilor de Drept din Europa (CCBE), din membru observator în membru asociat.

    În acest context, UAM a reținut că la data de 23 iunie 2022, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și a decis acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova.

    Astfel, în temeiul art. IV b) 1 din Statutul CCBE, barourile naționale ale statelor aflate în negocieri oficiale în vederea aderării lor la Uniunea Europeană, pot depune la adresa Sesiunii Plenare a CCBE cerere de acordare a statutului de membru asociat.

    Consiliul Barourilor şi al Societăţilor de Drept din Europa (CCBE) are drept scop primordial reprezentarea barourile membre şi societăţile juridice, indiferent dacă acestea sunt membri deplini (de exemplu, acei din Uniunea Europeană, spaţiul economic european sau Confederaţia Elveţiană), membru-asociat sau observator, în orice problemă de interes comun legată de exercitarea profesiei de avocat, dezvoltarea legii şi a practicii judiciare referitoare la supremaţia legii şi administrarea justiţiei, modificările substanţiale ale legii însăşi la nivel european şi internaţional (art. III 1 a. al Statutului CCBE).

    În prezent, membri asociați în CCBE sunt: Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia.

    Remarcăm că acest act semnificativ pentru Uniunea Avocaților din Republica Moldova a fost semnat de Ziua Avocaturii Moldovenești.

    Cu aceeași ocazie, Președintele UAM, av. dr. Dorin Popescu a dat publicității un mesaj de felicitare, adresat avocaților și avocaților stagiari.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.