September 2, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Augustina Bolocan-Holban

Profesionist juridic

Instituția

Diverse Drept penal și contravențional Generale Profesori universitari

Conact: 
[email protected]

Domenii de cercetare
Drept penal, drept penal comparat, justiția pentru copii, probațiunea

DISCIPLINE PREDATE
Drept penal, partea specială (ciclul I – Licență)
Drept penal, partea generală (ciclul II – Master, 120 credite)
Drept penal comparat (ciclul I – Licență)

Educație
2011: Doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova. Tema tezei de doctorat: „Aspecte juridice naţionaleşiinternaţionale privind tortura şi tratamentul inuman şi degradant”;
2006: Magistru în drept, Universitatea de Stat din Moldova;
2005: Licenţă în drept, Universitatea de Stat din Moldova.

Experiență profesională
2017 – prezent: Președintă a Asociației pentru Justiție Penală Participativă (AJPP), organizație neguvernamentală
2014 – 2017: consultant național în domeniul justiției pentru copii
2016 – prezent: conferențiar universitar, Departamentul Drept Penal, USM
2015 – mai 2016: lector superior universitar, Departamentul Drept Penal, USM
2007 – 2015: lector universitar, Catedra Drept Penal și Criminologie, USM
2010 – noiembrie 2011: şef al Secţiei Tratate şi Integrare Europeană, Ministerul Justiţiei, șef-adjunct al Direcției Relații Internaționale și Integrare Europeană, Ministerul Justiției
2006 – 2008: consultant în cadrul Direcţiei Agent Guvernamental, Ministerul Justiţiei
2005 – 2006: lector la catedra drept public, Academia de Studii Economice

DOMENII JURIDICE

Canal Telegram Juridice Moldova

Abonează-te pe Telegram

Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

@juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.