September 2, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Proiectul de modificare a Legii cu privire la gazele naturale, aprobat în prima lectură

    Joi, 7 aprilie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a Legii cu privire la gazele naturale, Legii cu privire la energetică și a Codului penal, potrivit unui comunicat.

    roiectul asigură transpunerea în legislația națională a regulamentelor UE cu privire la integritatea și transparența pieței angro de energie și stabilirea unui cod al rețelei privind tarifele armonizate pentru transportul gazelor.

    Scopul principal al proiectului este de a asigura cadrul normativ necesar pentru o gestionare eficace a unor eventuale situații excepționale în sectorul gazelor naturale și atenuarea consecințelor acestora.

    Proiectul prevede clarificarea sarcinilor și atribuțiilor autorităților implicate în gestionarea situațiilor excepționale în sectorul gazelor naturale.

    De asemenea, se instituie cadrul juridic necesar pentru asigurarea transparenței pe piața angro a gazelor naturale, pentru a se exclude abuzurile sau acțiunile de manipulare. Totodată, se exclude echivocul în interpretare în legătură cu acțiunile ce pot fi considerate drept manipulare a pieței, în legătură cu obligațiile care revin participanților la piața gazelor naturale, care dețin informații privilegiate.

    În aceeași ordine de idei, proiectul propune introducerea în legislația penală a două infracțiuni economice noi: manipularea pe piața gazelor naturale și utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate pe piața gazelor naturale.

    Agenției Naționale de Reglementare în Energetică îi vor fi atribuite mijloacele necesare pentru a interveni în mod prompt pentru prevenirea și contracararea acțiunilor de manipulare a pieței și de abuz.

    În lege va fi stabilit clar că Guvernul este responsabil de asigurarea securității energetice a statului, inclusiv a sectorului aprovizionării cu gaze naturale.

    În proiect este reglementată obligativitatea furnizorului de ultima opțiune de a stoca, în una din țările vecine, rezerve de gaze naturale, într-un volum suficient pentru o perioadă de două luni de iarnă. În caz contrar vor fi pasibili sancționării.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.