September 2, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Sistem de recunoaștere facială a persoanelor vizate în proceduri judiciare în România

    Poliția Română va putea să identifice persoanele vizate de proceduri judiciare, cu ajutorul unui soft special de recunoaștere facială.

    Sistemul de recunoaștere facial a fost achiziționat de către Poliția Română prin Sistemul de Achiziții Publice România. Valoarea acestui contract se ridică la 4,7 milioane de lei și el presupune, pe de-o parte, infrastructura necesară, respectiv serverele, apoi softul prin care polițiștii vor putea să ajungă la identificarea acelor persoane de care sunt interesați, apelându-se la baze de date deja existente, de la fotografii din mediul virtual, la cele din bazele de date oficiale.

    Acest sistem va permite recunoașterea facială a persoanelor după imaginile și fotografiile furnizate de diverse surse, precum camere de supraveghere, telefoane mobile, Facebook sau camerele de la ATM.

    Tehnologia va contribui la combatarea și elucidarea de către poliție a cazurilor asociate furtului de identitate sau documentelor pierdute sau furate, precum și identificarea suspecților care comit sau intenționează să comita fapte de natura penală (terorism, infracțiuni cu violență etc.), după cum se arată în comunicatul transmis de poliție.

    Proiectul va duce la îmbunătăţirea colectării datelor în cadrul „activităţilor informativ-operative şi de cercetare penală şi la extinderea cooperării şi a acţiunilor de prevenire şi combatere a formelor de criminalitate gravă şi terorism”.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.